Istoric

Satul Coştiugeni aparţine administrativ-teritorial de comuna Albeşti, judeţul Botoşani. Este aşezat pitoresc pe un platou împădurit al Câmpiei Moldovei, la 2 km spre vest de halta Zlătunoaia, de pe linia ferată Iaşi-Dorohoi.

Accesul se face din drumul judeţean DJ 282 pe partea dreaptă a tronsonului Truşeşti - Albeşti, la punctul situat în gara Zlătunoaia, aflată la 10 km de Truşeşti şi 3 km de Albeşti, pe drumul comunal DC 40.

Satul are următoarele clădiri publice: Biserică si Şcoală elementară.

Locuitorii satului - în jur de 170 familii - sunt agricultori, majoritatea de vârstă înaintată, deţinând gospodării modeste şi având posibilităţi materiale limitate. Sunt de religie ortodoxă în proporţie de 99%, având dragoste şi râvnă pentru Sfânta Biserică.

Biserica satului, cu hramurile „Sfanta cuvioasa Parascheva” si „Adormirea sfantului apostol si evanghelist Ioan”,  este construită pe locul unde în urmă cu circa 200 de ani a fost înălţată o biserică veche.

Data sigură a construirii bisericii vechi nu se ştie, dar se cunoaşte, de pe piatra mormântului ctitorului, anul morţii acestuia: 1820. Biserica era construită în formă de navă în stil vechi moldovenesc, având ca material de construcţie lemnul.

Cu suprafaţa construită de cca 90 mp, era ctitoria unui paharnic pe nume Teohari Condrea, fiind împărţită astfel: altar, naos, pronaos şi pridvor. Acesta din urmă avea deasupra clopotniţa ( adăugită bisericii în anul 1870 şi refăcută în anul 1928 ). În clopotniţă erau 2 clopote ce există şi astăzi în noua clădire. Cel mare este donat de obştea satului, iar cel mic, de Zenovia şi Petru Bărcuţ în anul 1911. Cei doi au donat bisericii 4 ha pământ în diferite zone ale satului, incluzând şi locul pentru casa parohială.

Catapeteasma bisericii era simplă fără elemente sculpturale. Icoanele pictate în ulei pe lemn erau în stil neobizantin.

Dintre preoţii slujitori putem enumera: pr. Gheorghe Potop, pr. Ioan Antoniu, Pr. Sotir Simionescu, pr. N. Constantinescu, pr. C. Leonte, pr. Eugen Munteanu, pr. Petrovici Emil, pr. Gh. Chiriac, pr. V. Ionescu, pr. Pintilie Ioan, pr. Veniamin Guja, Pr. Gheorghe Roman, protos. Elisei Florea, pr. Gh. Ursu, pr. Vasile Micu,  pr. Florin Halauca si pr. Alexandru Roman.

Pe fundamentul bisericii vechi ce era într-un grad înalt de degradare, s-a construit în perioada martie 1970 - iulie 1972, de către protosinghelul Elisei Florea, o biserică nouă după stilul vechilor biserici moldovene, cu compartimentarea: altar, naos, pridvor având deasupra acestuia cafasul.

Pentru construcţie s-au folosit: piatră cioplită la soclu, cărămidă plină în ziduri drepte, lemn de brad pentru şarpanta acoperişului, streaşină pentru tăvănuirea planşeelor şi pardoseala duşumelelor.

Învelitoarea acoperişului este din tablă zincată, iar pentru pridvor s-au folosit pardoseli din mozaic. Tencuielile interioare aveau zugrăveli de calitate superioară în culori de apă la pereţi şi tavane.

Pe tâmplăria de lemn s-a vopsit în culori de ulei.

Catapeteasma este simplă, fără elemente sculpturale, iar icoanele sunt în stil neobizantin (naiv).

Pereţii laterali prezentau ornamentaţii în forma Sfintei Cruci, iar tavanul prezenta medalioane pictate reprezentând pe cei patru evanghelişti, Mântuitorul - Pantocrator şi Maica Domnului - Portăriţa.

Exteriorul prezenta tencuieli drişcuite cu zugrăveli în culori de var la faţade şi profiluri trase cu şablonul la cornişe.

Nu există în dotare ( inventar ) obiecte de patrimoniu.

Terenul pe care s-a construit biserica ( 1383 mp ) este împrejmuit, în incintă aflându-se clopotniţa nouă (modificata si inaltata în 1989 de pr. Vasile Micu, apoi renovata total si schimbat acoperisul in anul 2010) şi casa de prăznuire (inceputa de Pr. Florin Halauca si finalizata de pr. Alexandru Roman, apoi renovata total in anii 2010-2011). Alăturat pe o suprafaţă împrejmuită de 1132 mp, se află casa parohială, iar in curtea acesteia s-a construit  fantana in anul 2000.

In timp, starea bisericii s-a deteriorat, prezentand fisuri în exterior (în apropierea ferestrelor la nivelul cafasului). Din această cauză au fost necesare demararea unor lucrari de consolidare a cladirii bisericii. Astfel, in anii 2002-2003, cafasul a fost sprijinit cu stâlpi metalici interiori cu fundaţii proprii, temelia bisericii a fost intarita cu subturnari intermitente in puncte cheie de-a lungul peretilor naosului si pridvorului,iar peretii din prima jumatate a naosului au fost camasuiti cu plase sudate si retencuiti. Aceste lucrari de consolidare au fost reluate in anul 2009, cand s-au realizat subturnari continuie ale fundatiei in zona Sfantului Altar, au fost camasuiti in totalitate peretii cu plasa sudata si retencuiti, a fost tencuita bolta bisericii, a fost schimbata toata tamplaria veche cu tamplarie PVC cu geamuri termopan si a fost montat un sistem de incalzire centrala pe baza unui cazan cu lemne. In anul 2010 s-au renovat total clopotnita, casa de praznuire si o magazie, au fost executate lucrarile de finisaje exterioare in praf de marmura la aceste cladiri si la cea a bisericii si au fost turnate trotuarele ce imprejmuiesc biserica, precum si aleea betonata din fata bisericii pana la clopotnita. In acest an (2011), au fost executate unele finisaje la clopotnita, a fost realizat un gard nou (cu temelie si stalpi de beton) din profile metalice, catre drumul satesc, iar curtea bisericii afost imprejmuita cu gard nou, avand temelie din beton, pari metalici si plase sudate galvanizate. De asemenea, au fost executate anumite finisaje la interiorul casei de praznuire si a fost continuata turnarea aleii betonate de la clopotnita pana la podul de acces in curtea bisericii.

 În ceea ce priveşte biserica, la interior este pregătită pentru pictare (în acest moment este întocmit şi aprobat de către Centrul Eparhial şi Comisia de Pictură de la Patriarhie un proiect de pictură a bisericii în tehnica frescă).

Deşi, din punct de vedere material, nu are o înzestrare deosebită, singura avere a parohiei sunt enoriaşii săi. În decursul anilor, sub îndrumarea atâtor păstori vrednici, aceşti credincioşi, au menţinut vie flacăra credinţei strămoşeşti, oferind-o în dar urmaşilor. Izolarea în care s-a aflat această aşezare a fost un avantaj de netăgăduit pentru ca ei să fie uniţi atât în suferinţă cât şi la bucurii. Cel mai des pe buzele bătrânilor satului apare numele protosinghelului Elisei - ctitor a trei biserici ( Coştiugeni, Stăneşti, Lunca ) care, într-o perioadă cruntă când caracatiţa comunismului smulgea bisericile din temelii şi semăna ateismul în inima tinerilor de atunci, a reuşit împreună cu enoriaşii, să ridice ziduri sfinte de biserici, riscându-şi libertatea personală.

Tot Cuviosul Protos Elisei a avut grijă de Schitul Cozancea - locul unde au vieţuit un număr de ani Arhimandrit Ilie Cleopa şi Arhimandrit Paisie Olaru. În cimitirul schitului odihneşte neobositul părinte, iar în arhiva parohiei Coştiugeni, zeci de dosare îngălbenite de vreme stau martore, ale muncii uriaşe depuse de acesta.

Datorită lui şi slujitorilor ce i-au urmat la Sfântul Altar, Coştiugeniul se bucură de un binemeritat renume în toată zona, fiind lăudat pentru râvna, credinţa şi hărnicia oamenilor săi.

Poate şi pentru aceasta Dumnezeu în marea Sa milostivire a înzestrat locul cu pământ bun şi foarte roditor şi apă dulce şi uşor de găsit chiar şi în zilele de secetă.

Este datoria generaţiilor viitoare ca, sub îndrumarea Sfintei Biserici să continue misiunea paharnicului Condrea, a familiei Bărcuţ, a protos. Elisei şi atâtor altor ctitori de biserici sufleteşti, spre Slava lui Dumnezeu în veci.